Bad Love Episodul 20

Vizioneaza Serialul Tv Bad Love Online
Na In-jung este o tânără violoncelistă cu un viitor promiţător. Cu ocazia unui eveniment la care fusese invitată să cânte, In-jung cunoaşte un tânăr om de afaceri, Lee Soo-hwan. La foarte puţin timp după această primă întâlnire, cei doi se reîntâlnesc întâmplător într-un parc, mai exact, într-un labirint verde. Împreună, cei doi găsesc drumul spre ieşire dar şi către o iubire pe cât de pasională, pe atât de luminoasă şi fericită. Na In-jung e în al nouălea cer de fericire şi toată lumea ei începe să se învârtă în jurul bărbatului iubit până într-o zi când acesta îi mărturiseşte un adevăr îngrozitor: e căsătorit. Totul pare să se fi sfârşit căci In-jung e terifiată de situaţia în care fusese pusă fără voia ei. Şi totuşi, iubirea ei e prea puternică şi nu ţine cont nici de faptul că fusese minţită deliberat şi nici de convenţiile sociale pe care le încălcase involuntar. Spunându-i că preferă să sufere pentru că-l iubeşte decât să plângă pentru că l-a pierdut, In-jung îl iartă pe Soo-hwan şi-i promite să-i fie alături până va divorţa. Consecinţele acestei alegeri devin curând dramatice căci soţia lui Soo-hwan află de relaţia lor. Din acel moment, întreaga viaţă a lui In-jung începe să se năruie iar ea nu poate face nimic. După câţiva ani, In-jung îşi regăseşte puterea de a merge mai departe şi întâlneşte o nouă iubire. Dar mai are ea dreptul să iubească ? Pusă să aleagă între vechea iubire pentru care sacrificase totul şi o iubire nouă dar complicată, ce va alege ea?  

Vizioneaza Serialul Tv Bad Love Online:

Partea 1 

Partea 2 

Bad Love,Bad Love online,Bad Love gratis,Bad Love online gratis,Bad Love serial online gratis subtitrat,Bad Love serial online gratis,Bad Love serial online,Bad Love online moca,Bad Love free,Bad Love online free,Bad Love subtitrare,Bad Love subtitrat,Bad Love online,Bad Love watch online,Bad Love online subtitrat,vizioneaza serialul Bad Love online gratis,Bad Love cu traducere,subtitrare Bad Love,Bad Love titrat,Bad Love in romana,Bad Love peteava,Bad Love youtube,Bad Love onlinemoca,Bad Love film online,Bad Love film,Bad Love film online gratis subtitrat,seriale online 2012,seriale online gratis,subtitrare in limba romana, serial coreean, romantic, vizualizare online, Bad love, Iubiri nepotrivite, Kwon Sang-woo, Lee Yo-won, Kim Sung-soo,telenovele online,telenovele hd,telenovele online gratis,telenovele,seriale hd,seriale online subtitrate,seriale noi online,telenovelas online gratis,telenovelas 2012,seriale hd 2012 online gratis,filme online subtitrate fara intreruperi,Filme Online,filme online gratis,filme cu subtitrare,filme online 2012,download filme,filme online moca,filme cinema,filme hd 2012,filme online hd,descarca filme,telenovele online,telenovele online gratis,telenovele gratis,acasa tv,vezi telenovele,reluari,Filme online, seriale online, filme online gratis,seriale online gratis, watch movies online,watch online movies,filme online subtitrate,vezi filme online,seriale gratis subtitrate,filme noi,filme 2009,filme 2010,filme 2011,filme 2012,vezi  filme online gratis subtitrate in romana pe internet,filme online,filme online 2011, filme online 2012,filme online de dragoste,filme comedie,actiune,drama,groaza,bune, filme online gratis 2012,filme noi,filme hd,filme online hd

Bad Love Episodul 19

Bad Love Episodul 17

Bad Love – Episodul 18

Bad Love Episodul 16

Bad Love Episodul 14

Bad Love Episodul 12

Bad Love Episodul 13

Bad Love Episodul 11

Bad Love Episodul 9