Snow Flower and the Secret Fan (2011) online subtitrat

Snow Flower and the Secret Fan (2011)
Snow Flower and the Secret Fan (2011) Online HD e o poveste de mii de ani de prietenie între femei. Filmul e inspirat de romanul cu acelaşi nume, scris de Lisa See şi face legături între ceea ce se întâmpla în viaţa tinerelor din China secolului 19 şi ce se petrece acum. Snow Flower şi Lily erau două fetiţe de şapte ani când au devenit cele mai bune prietene pentru eternitate, ceea ce în chineză se cheamă “laotong”. Familiile fetelor le-au îndepărtat una de alta, iar timpul pe care îl puteau petrece împreună a devenit tot mai puţin. De aceea ele au început să comunice într-o limbă secretă, prin mesaje scrise pe pliurile unui evantai din hârtie albă. În mod curios, cu toată emanciparea din lumea contemporană, prea multe nu s-au schimbat în relaţiile de prietenie dintre femei. Nina şi Sophia sunt urmaşele celor două laotong din secolul 19 şi le leagă o strânsă prietenie de când erau mici. Pentru cele două tinere din Shanghaiul contemporan, despărţirea nu mai este cauzată de viaţa de familie şi de tradiţii, ci de carierele solicitante, de vieţile lor amoroase complicate şi de oraşul foarte aglomerat în care stau. Dacă nu învaţă lecţii din trecut şi nu-şi vor face timp să întărească legătura ancestrală dintre ele, Nina şi Sophia riscă să se piardă pentru totdeauna.Dacă nu învaţă lecţii din trecut şi nu-şi vor face timp să întărească legătura ancestrală dintre ele, Nina şi Sophia riscă să se piardă pentru totdeauna.

Calitate Film : DVDRip

The Trip (2010) online subtitrat

The Trip (2010)
In tentativa de a o impresiona pe iubita lui nord-americana pe nume Mischa, actorul britanic de comedie Steve Coogan accepta propunerea cotidianului The Observer de a face un tur prin restaurantele din nordul Angliei si a scrie articole pe teme culinare, sperand ca femeia va fi incantata de aceasta calatorie costisitoare si relaxanta, platita din fondurile ziarului. Numai ca Mischa refuza sa il insoteasca in excursie si il informeaza ca doreste sa ia o pauza de la relatia lor, intorcandu-se in Statele Unite ale Americii, iar Steve este fortat sa se multumeasca cu prietenul si colegul sau Rob Brydon pe post de companion de drum. Desi sotia lui tocmai a adus pe lume un copil, Rob Brydon raspunde afirmativ invitatiei lui Steve Coogan de a participa la acest festin culinar si il insoteste pe acesta timp de 6 zile prin cele mai luxoase hoteluri si restaurante din Anglia. In vreme ce Steve Coogan se dovedeste a fi un afemeiat notoriu, care nu se da inapoi de la aventuri sexuale pasagere si viseaza la o cariera de succes in SUA, Rob Brydon este multumit de realizarile profesionale de care se bucura in Marea Britanie si de viata lui tihnita de familie.

Calitate Film : DVDRip

Father of Invention (2010) online subtitrat

Father of Invention (2010)
Miliardarul Robert Axle îşi pierde imperiul financiar şi popularitatea mediatică după ce una dintre invenţiile sale retează în mod accidental degetele a mii de utilizatori, fiind condamnat la opt ani de închisoare pentru neglijenţa care a băgat în spital şi a mutilat pe viaţă atâţia clienţi. După ce este eliberat, bărbatul se simte pregătit să îşi recâştige reputaţia şi să îşi reconstruiască imperiul cu ajutorul unei alte invenţii ingenioase, mai ales că fosta lui nevastă Lorraine i-a cheltuit toată averea şi s-a mutat în casa lui împreună cu noul ei soţ. În disperare de cauză, Robert Axle se angajează ca om de serviciu cu jumătate de normă şi se mută în locuinţa pe care înstrăinata lui fiică Claire o împarte cu nişte colege exagerat de protectoare. Decis să demonstreze că cea mai recentă invenţie a lui funcţionează perfect, Robert Axle îşi dă seama că lumea s-a schimbat în decada pe care el a petrecut-o în mare parte în puşcărie şi că nu mai este în pas cu progresele înregistrate de ştiinţă şi tehnică, motiv pentru care nu mai are încrederea în forţele proprii care l-a transformat în trecut într-un rege al tehnologiei şi într-un guru al televiziunii.

Calitate Film : DVDRip

ChromeSkull: Laid to Rest 2 (2011) online subtitrat

ChromeSkull: Laid to Rest 2 (2011)
Preston e un tip obsedat de lame ascuţite şi să nu lase lucrurile neterminate. Tommy e un fugar, traumatizat de experienţele sale avute cu Chromeskull, nebunul pe care Preston îl copiază. Acţiunea sequelului continuă de unde s-a terminat primul film, când Chromeskull e crezut mort, iar cele două victime care i-au supravieţuit, Tommy şi iubita lui, fug de la faţa locului până ce ajunge poliţia. Preston, ucenicul lui Chromeskull preia misiunea de a-i hăitui pe cei doi pentru a-i ucide. Numai că Preston nu e singurul ucenic al lui Chromeskull, ci mai este şi Stann care îl sabotează pe Preston, fiind invidios.

Calitate Film : DVDRip

VIZIONEAZA FILM ONLINE : 

Wrong Turn 2 (2007) online subtitrat

Wrong Turn 2 (2007)
Dale Murphy (Henry Rollins) produce si prezinta propria emisiune numita Ultimul supravietuitor: Apocalipsa, cu sase participanti condusi de Nina Papas (Erica Leerhsen), care vor fi lasati impreuna sase zile intr-un tinut post-apocaliptic situat intr-o zona indepartata din Virginia de Vest, iar castigatorul va lua o suta de mii de dolari. Dar emisiunea se transforma intr-un cosmar cand participantii descopera ca sunt vanati de o familie de canibali, care vrea sa-i macelareasca fara mila si sa-i manance

Calitate Film : DVDRip

Auschwitz (2011) online subtitrat

Auschwitz (2011)
Regizorul Uwe Boll realizeaza un demers artistic oarecum original. Filmul creat se vrea un manifest pentru a nu se mai repeta oribilile crime aduse umanitatii. Filmul este realizat intr-o maniera oarecum originala. Acesta incepe prin prezentarea unei zi obisnuite in cadrul lagarului de concentrare Auschwitz. Prezentarea faptelor selimiteaza doar la sosirea detinutilor, trierea lor si gazarea acestora. Filmul e lipsit de eroi, dar imaginile sale sunt foarte dure, de un realism covarsitor. In a doua parte a filmului sunt redate discutii cu tineri germani cu privire la ceea ce s-a intamplat in lagarele de concentrare, perceptia acestora cu privire la motivele si justificarile care au condus la acele crime.

Calitate Film : DVDRip

Screwed (2011) online subtitrat

Screwed (2011)
The film is a semi-biographical story based on the experiences of former prison guard Ronnie Thompson who spent seven years working in some of the UK’s most dangerous prisons. Based on Thompson’s book of the same name, the project stars James D’Arcy (Master & Commander), Noel Clarke (Kidulthood), Frank Harper (The Football Factory), Jamie Foreman (Layer Cake), Andrew Shim (This Is England) and Kate Magowan (Stardust). The story revolves around former soldier Sam Norwood who takes a job as a prison officer when he returns from Iraq and becomes exposed to the underworld of prison culture – including corrupt guards and drug trafficking.

Calitate Film : DVDRip

The Change-Up (2011) online subtitrat

The Change Up (2011)
Dave este angajat la o prestigioasa firma de avocatura, s-a casatorit cu Jamie si a devenit tatal a doi bebelusi, fiind atat de obosit si stresat atat la locul de munca, cat si acasa incat viseaza sa isi schimbe existenta cotidiana cu cea a bunului sau prieten Mitch, un actor aspirant care nu a avut niciodata o slujba stabila, nu s-a trezit de doua ori consecutiv in acelasi pat si nu stie cum sa jongleze mai bine cu femeile sexy care roiesc in jurul lui si i se ofera pe tava. Dupa o noapte crunta de betie, cei doi amici urineaza intr-o fantana publica si isi exprima dorinta de a trai viata celuilalt, iar atunci cand se trezesc in dimineata urmatoare constata cu stupoare ca au facut schimb de trupuri. Desi iresponsabilul, libertinul si indolentul Mitch are ocazia de a experimenta viata de familie pentru care l-a invidiat pe amicul lui din copilarie, iar seriosul si responsabilul Dave poate beneficia de avantajele pe care i se confera statutul de burlac, curtand-o pe frumoasa colega de serviciu Sabrina, in scurta vreme cei doi barbati incep sa tanjeasca dupa fostele vieti si sa caute o solutie de a-si recupera corpurile.

Calitate Film : DVDRip

VIZIONEAZA FILM ONLINE