Margaret (2011)

Margaret (2011)
Lisa Cohen e o liceană de 17 ani, care trăieşte în New York, iar într-o zi, când se grăbeşte să-şi vadă prietenul, asistă la un accident mortal. Lisa ştie că accidentul s-a petrecut din vina ei, căci femeia de pe trecerea de pietoni a fost lovită de autobuz fiindcă şoferul se uita după liceană. De când s-a întâmplat accidentul, liniştea Lisei a fost spulberată, iar puternicele ei sentimente de vinovăţie spulberă şi liniştea tuturor celor din jur. La scurt timp după ce accidentul a fost investigat de poliţie, Lisa îşi dă seama că trebuie să acţioneze pentru a îndrepta lucrurile, însă toţi adulţii din jur i se opun.
Idealistă şi dornică de a face dreptate, Lisa e consumată de frustrări şi ajunge să-şi brutalizeze emoţional familia, prietenii, profesorii, dar mai cu seamă pe ea însăşi. Adevărul pe care e nevoită să-l ţină ascuns o roade din interior ca un acid. Opoziţia venită din partea adulţilor din jur îi dezvăluie un adevăr de bază: lumea celor mari, lumea reală, e construită pe baza compromisurilor.
Filmul, regizat de Kenneth Lonergan, trebuia să apară în cinematografe din 2007, dar a fost tergiversat de mai multe procese. Regizorul a reuşit într-un final să monteze filmul, aşa că o vom vedea pe Anna Paquin într-un nou rol principal.

Calitate Film : DVDRip

VIZIONEAZA FILM ONLINE :

Cd1

Cd2